Flexibilitatea si amenajarea timpului de munca

Flexibilitatea si amenajarea timpului de munca

In ultimul deceniu, interesul pentru o organizare mai flexibila a timpului de lucru a crescut considerabil, in paralel, cu hotararea puterilor de stat de a reduce timpul de lucru si de a introduce diviziunea muncii ca mijloc de lupta impotriva mentinerii crescute a nivelului somajului.

Cu toate acestea, problema a primit o importanta particulara: intr-o anumita masura, dezbaterea asupra aspectelor cantitative ale timpului de lucru s-a deplasat in favoarea aspectelor calitative, astfel incat problema duratei de munca este legata sau chiar eclipsata astazi, de problema organizarii flexibile a timpului de lucru.

Notiunea de organizare flexibila a timpului de lucru, acopera in principal urmatoarele elemente:

- organizarea flexibila a duratei zilnice, saptamanale si anuale de lucru;

- orar flexibil;

- perioade zilnice de repaus;

- saptamana de lucru redusa;

- orar decalat;

- anualizarea timpului de lucru, a remuneratiilor;

- planificarea concediilor anuale;

- lucrul in schimburi;

- lucrul la sfarsit de saptamana;

- multiplicarea formelor de angajare care se abat de la normele traditionale de contract de munca cu norma intreaga (de luni pana vineri), pe durata nedeterminata, cum ar fi, angajarea cu norma partiala, angajarea temporara sau intermediara, lucrul la cerere sau lucrul la distanta.

Repartizarea mai flexibila a muncii in timpul ciclului de viata: varsta medie de trecere din scoala la viata activa, concedii de studii, concedii prelungite de studiu sau maternitate, varsta de pensionare progresiva.

In stabilirea modalitatilor cat mai flexibile de organizare a timpului de lucru intervin 4 personaje principale:

- muncitorii;

- patronii;

- sindicatele;

- puterea de stat.

In zilele noastre, muncitorii doresc sa atinga un echilibru mai individualizat intre activitatea lor profesionala si viata privata. Diferitele grupuri de muncitori, cum ar fi muncitorii in varsta, cei cu responsabilitati familiale, grupurile cu venituri ridicate au preferinte, cateodata, contradictorii pentru o forma sau alta de organizare a timpului de lucru: diviziunea muncii, concedii de maternitate, pensionare partiala, concediu prelungit de studii.

Fiind in acelasi timp, consumatori isi pot dori ca, orarele de deschidere a magazinelor sa fie mai lungi, ceea ce va determina o mai mare responsabilitate din partea altor muncitori. Acelasi lucru este valabil si pentru muncitorii care sunt parinti si intr-o maniera mai generala pentru cei care sunt membri ai societatii civile, deoarece trebuie sa faca fata constrangerilor impuse de scoli, gradinite sau camine pentru copii, si, de serviciile publice.

Atitudinea personala a muncitorilor fata de organizarea timpului de lucru a fost verificata cu ajutorul sondajelor de opinie. Potrivit rezultatelor unei anchete efectuate 11 tari membre ale Comunitatii Europene s-a constatat ca un anumit numar de muncitori cu norma intreaga si cu norma redusa nu erau multumiti de timpul lor de lucru.

Comparand cele doua grupe a rezultat ca, la un muncitor angajat cu norma redusa, care ar fi preferat norma intreaga, mai mult de 3 muncitori cu norma intreaga (21% din esantion) ar fi preferat o norma redusa.

Pe de alta parte, o ancheta efectuata in Statele Unite ale Americii a aratat ca doar 8% din salariatii americani si-ar fi dorit sa lucreze un numar redus de ore, implicand o reducere proportionala a castigurilor lor.

In negocierile actuale, patronii si organizatiile patronale, incearca sa obtina o organizare mai flexibila a timpului de lucru. In acelasi timp, tinand cont de textele legislative reglementare in vigoare, si, de diversele reactii ale reprezentantilor angajatilor, timpii de  functionare medii, variaza considerabil in functie de tari. Conform unei anchete efectuate de catre Comunitatea Europeana, de exemplu timpii de functionare in industria manufacturiera variaza de la 53 de ore in Germania pana  la 77 de ore in Belgia.

Lucrul in schimburi si orele suplimentare permit intreprinderilor sa-si prelungeasca timpul de functionare, la fel, si, prezenta muncitorilor cu norma partiala si acceptarea din partea personalului permanent a orarelor neobisnuite de munca, inclusiv la sfarsit de saptamana. De exemplu, in cazul in care o intreprindere decide ca anumiti muncitori vor efectua 36 de ore de munca pe o perioada de 4 zile, in timp ce intreprinderea functioneaza 5 sau 6 zile pe saptamana, trebuie adoptata o noua organizare a timpului de lucru.

Se poate de asemenea cita ca exemplu, lucrul in echipa la sfarsit de saptamana: muncitorii nu lucreaza decat sambata si duminica, iar pe intervale foarte lungi (de 2 ori cate 12 ore platite ca 36 de ore de lucru). Practica aceasta clasica, a orelor de lucru suplimentare este in continuare foarte raspandita in intreprinderi. Ea lasa loc unei anumite flexibilitati considerata indispensabila pentru adaptarea la variatiile rapide ale cererii. Intreprinderile estimeaza ca, avand in vedere costul concediilor, este mult mai rentabil sa angajeze personal suplimentar decat sa recurga la ore suplimentare.

Sindicatele apreciaza dintotdeauna ca rolul lor este de a apara interesele colective ale salariatilor, se tem asadar, ca tendinta de maleabilizare si de individualizare a timpului de lucru sa nu slabeasca solidaritatea si sa nu le faca sarcina mai dificila. Reducerea saptamanii normale de lucru ramane principala revendicare a majoritatii sindicatelor, cel putin in Europa.

Intr-o nota, Confederatia Europeana a Sindicatelor a aratat ca „reducerea duratei de lucru fara ca aceasta sa implice scaderea salariului ramane o exigenta fundamentala in perioada de somaj in cazul in care este necesara o diviziune a muncii”.

Printre principalele argumente prezentate in favoarea acestei strategii, figureaza in primul rand, redistribuirea volumului existent de lucru ca mijloc de crestere a posturilor si, in al doilea rand, ameliorarea generala a calitatii vietii datorita cresterii timpului de odihna si a timpului de lucru. In timpul unor recente negocieri, sindicatele au acceptat o anumita flexibilitate a orarelor de lucru in schimbul unei reduceri generale a timpului de lucru.

Textele reglementare adoptate la nivel national, definesc cadrul in care poate fi conturat timpul de lucru. Campul acoperit de dispozitiile reglementare si legislative variaza mult in functie de tara: durata saptamanala maxima de lucru, durata saptamanala de odihna, concediile anuale si sarbatorile legale fiind reglementate in majoritatea cazurilor.

In plus, administratiile pot modifica marja de manevrabilitate de care dispun intreprinderile pentru a se instaura modalitati de organizare flexibila a timpului de lucru, mai ales prin fixarea duratei maxime a timpului mediu de lucru, limitarea lucrului noaptea si dumineca, sau, prin influentarea motivatiilor care pot determina patronii sa recurga la ore suplimentare printr-o reglementare a salarizarii acestora.

Cu toate ca, numeroase administratii incearca sa confere legislatiei o mai mare flexibilitate, textele de lege sunt adesea depasite in raport cu evolutiile practicii. Unele tari, sunt in consecinta, tentate sa tolereze anumite practici contrare legislatiei, altele au inceput sa admita derogari in cazul unor concluzii rezultate in urma acordurilor intre salariati si patroni.

Dumneavoastra ce parere aveti cu privire la cele scrise mai sus, credeti ca in Romania se aplica norme  cu privire la flexibilitatea si amenajarea timpului de munca? Astept cu interes opiniile dumneavoastra pe site-ul www.pafaceri.ro.

Newsletter

Facebook

Parteneri

Unibet All
Personalizat de Jellyfish web design Timisoara