Idei de afaceri pentru zona rezidentiala, ansambluri rezidentiale

Ansamblurile rezidentiale sunt tot mai cautate de cei care prefera viata relaxata, in spatii in care ai totul la indemana si unde esti departe de aglomeratia orasului. Asa ca e firesc sa te gandesti, ca antrepenor, la afaceri si idei de afaceri pentru zonele rezidentiale, care sa iti aduca si profit si sa ofere celor care stau acolo tot ce au nevoie pentru un trai fara griji.
De ce ai incepe o afacere in zona rezidentiala, unde ai ansambluri rezidentiale si nu in centrul orasului mare de langa ansamblu? Raspunsul e unul simplu. Ai costuri mai mici decat in zone comerciale din orasele mari, inchirierea sau cumpararea de spatii e mult mai avantajoasa aici, ai o concentrare de clienti intr-un singur loc, ei vor veni la tine pentru ca le e mai comod decat sa parcurga cativa kilometri in afara ansamblurilor rezidentiale, loializarea clientilor va fi mai simpla.
In plus ai si relatii mai stranse cu toata comunitatea din ansamblul rezidential, contribui la initiativele comunitatii si te bucuri si de sustinere din partea ei, profitul fiind garantat asa. Costurile cu marketingul si promovarea sunt reduse, clientii multumiti vor discuta cu vecini, familie, prieteni si vestea despre afacerea ta se va duce rapid. Ai parte de crestere si dezvoltare organica in privinta afacerii indiferent de marimea ei.
Stim care sunt avantajele in mare, haideti sa vedem si ce tipuri de afaceri sunt mai potrivite pentru zona ansamblurilor rezidentiale.
Cresa sau gradinita. E o idee de afaceri excelenta pentru zona ansamblurilor rezidentiale. Cei care locuiesc acolo au nevoie de o cresa sau de gradinite ca sa isi lase copiii si sa stie ca sunt ingrijiti si supravegheati, sa nu mai mearga kilometri intregi pana la urmatorul oras doar ca sa ajunga la o astfel de institutie. Investitia initiala poate fi mare, ai nevoie si de angajati calificati pentru astfel de institutii, de mobilier, de accesorii pentru copii ca sa le oferi cea mai placuta experienta. Insa in timp, pe masura ce micutii vor veni la tine si parintii vor fi multumiti de servicii vei amortiza costurile si vei ajunge sa faci si profit. Clienti vor fi pentru ca toata lumea isi doreste sa aiba la cativa pasi de casa o gradinita sau o cresa si sa evite traficul si distantele mari de parcurs in fiecare dimineata.
Servicii plimbat si ingrijit caini. Daca iti place sa faci multa miscare si mai iubesti si animalutele de companie poate fi o idee de afaceri pentru zonele rezidentiale excelenta. Numarul celor care au caini e foarte mare, mai mare decat iti inchipui, iar animalutele au nevoie de iesit afara, de miscare, de hranire si de ingrijire cat stapanii lor sunt la munca. E o afacere profitabila, iti trebuie doar timp si ceva experienta cu animalele si cu interactiunea cu ele. Conteaza mult sa iti placa animalele si sa le indragesti si sa oferi stapanilor servicii complete care sa acopere toata ziua. Cativa asociati nu ar strica ca sa poti onora cat mai multe cereri, dar in rest va fi distractie toata ziua si plimbari alaturi de prietenii necuvantatori.
Serviciile pentru animalute de companie tip salon pentru toaletare, ingrijire speciala vor merge iarasi foarte bine.
Servicii peisagistica. In zonele rezidentiale vei avea cu siguranta si case sau spatii verzi pe langa blocuri, asa ca vei avea ce face toata ziua. De la mententanta pentru suprafetele cu gazon la gradinarit profesional, toaletarea copacilor, plantare de plante si amenajare zone de relaxare sau gradini pe proprietati private, pe toate le vei face odata ce incepi o afacere cu servicii de peisagistica. Nu te vei plictisi nici in acest caz, vei putea sa iti pui imaginatia la treaba si sa ai de fiecare data cele mai interesante idei puse in practica, rezultatele se vor vedea imediat. Investitia initiala nu e asa de mare, insa pe parcurs trebuie sa te astepti la investitii pentru ca ai nevoie de tehnologii de top, de echipamente de lucru ca sa ajungi sa vezi finalizate toate proiectele tale.
Servicii curatenie. Sunt cautate, cerute, asta pentru ca nu mai avem timp si de curatenie. Cu o echipa de profesionisti cu experienta si echipamente de ultima generatie curatenia va fi o joaca. Poti sa oferi serviciile tale pentru persoane fizice, sa mergi acasa sa faci curatenie cat clientul e la lucru, e plecat in vacante, poti merge foarte bine si in cladiri de birouri, sedii, daca vei colabora cu persoane juridice, companii. Profitul va veni imediat daca iti faci treaba bine si ai baza de clienti cat mai mare, munca iti va fi rasplatita si vei fideliza usor clientii. Plus ca nu te vei deplasa pe distante mari de vreme ce te adresezi celor din complexul rezidential.
Sala fitness, antrenamente, gimnastica. Afacerile de acest tip vor merge foarte bine in zonele rezidentiale si vei avea clienti de dimineata pana noaptea. Oamenii vor sa faca sport cand pot, dimineata devreme sau cand vin de la job, ca sa scape de oboseala si de stres, asa ca vei fi la mare cautare cu o astfel de idee de business. Investesti in spatiul unde se vor desfasura antrenamentele, in echipamente, in instructorii care se vor ocupa de clienti, e mai greu la inceput pana ai o baza de clienti generoasa, dupa care totul va merge de la sine.
Cafenele, restaurante cu specific local. O idee excelenta de afaceri pentru zonele rezidentiale. Multi clienti vor vrea sa lucreze din restaurant, cafenea, vor prefera sa vina acolo pentru intalniri de afaceri, pentru relaxare, deci profitul va fi garantat. Si daca sunt si aproape de casa cu atat mai bine. Daca mai oferi si o cafea buna, gustari, o experienta excelenta si muzica buna, atmosfera calda pentru orice client vei ajunge cu siguranta sa fii cautat si sa te bucuri de cat mai multi clienti in fiecare zi. Da, costurile poate sunt mari la inceput, dar daca stii sa te promovezi si sa atragi clientii cu servicii de calitate cu siguranta te vei descurca si vei avea si cifra de afaceri mare pe viitor.
Magazine specializate in vanzarea cu amanuntul. E nevoie si de asa ceva in ansamblurile rezidentiale, ca sa scutesti clientii de drumuri prea multe in afara ansamblurilor. De la magazine cu suveniruri, cadouri, la cele cu preparate unice din sfera culinara, la decoratiuni si amenajari sau magazine universale cu de toate pentru viata intr-un ansamblu rezidential, toate iti vor aduce clienti si vei avea si profitul asteptat.
Magazin cu hainute copii si jucarii. Va fi o afacere la mare cautare mai ales daca ai in complexul rezidential si multe familii cu micuti care vor sa aiba cele mai tari jucarii. Poti sa iti extinzi oferta si sa vii cu lucruri personalizate, jucarii pe categorii si accesorii, tot ce ii trebuie unui copil in functie de varsta lui ca sa se bucure de copilarie. Si aici ai cheltuieli mari la inceput cu locatia, cu furnizorii, pana ii gasesti pe cei mai buni, cu expunerea marfii si cu mobilierul, cu promovarea. Dar astfel de afaceri vor merge excelent si vei avea si profit pe termen mediu si scurt.
Servicii tutorat privat. Poti sa oferi ore si sa ai cursuri pentru copii, tineri, chiar si pentru adulti. Poti sa mergi tu acasa la oameni, clienti sau sa ai o echipa de profesionisti care sa asigure onorarea cererilor din partea clientilor tai. Plaja de domenii pe care le poti exploata este uriasa, de la muzica pana la meditatii pentru scoala. Si iarasi vei avea o afacere cautata pentru ca e mai usor sa ai pe cineva care vine acasa si ajunge rapid decat sa te deplasezi tu sau copilul la cativa kilometri in orasul de langa ansamblul rezidential.